Calea pe care am ales-o este emigrarea în pădure, unde nu aud
expresii vulgare, unde nu aud manele şi nu
văd imagini de reclamă şi nici telenovele.Vreau
să înlocuiesc radioul cu muzica sa agresivă, cu muzica ciripitului păsărelelor, cu sunetul apei
şi foşnetul frunzelor.
Refuz
artificialul, nu mai vreau beţivi şi fumători, vreau oameni adevăraţi sau fara oameni.
Justin
Capră, românul care a inventat rucsacul zburător folosit acum de americani în călătoriile spaţiale, stă la Baloteşti, într-o casă austeră ca o
chilie...
Când l-au "vizitat", hoţii i-au făcut pagubă doar pentru că au lăsat uşa deschisă la
plecare. Era iarnă, el era plecat
din localitate şi centrala a consumat
gaz cât pensia lui pe o lună.
Cu rucsacul zburător în beciurile miliţiei
Rucsacul
zburător i-a adus, la început, doar belele. "În 1956 l-am propus Academiei
şi bineînţeles că am produs
ilaritate. <Tovarăşi, avem nevoie de tractoare, nu de oameni să zboare> şi, mă rog, chestii d-astea. În '58 l-am brevetat. Dar, în '56, pentru
că aveam intenţia să realizez un astfel de
aparat şi nişte maşinuţe, am făcut
prostia să merg, neştiind puterea
comuniştilor, la Ambasada Americană să cer sprijin. Am fost arestat. Nu m-au ţinut mult – două
săptămâni -, dar dormeam pe ciment şi mâncam un
sfert de pâine pe zi. Înainte de
asta eram ofiţer de aviaţie. După
- am fost dat afară din Armată şi am fost trecut la index. Spălam maşini, măturam, ca să pot exista.
Până în 1962, când a venit Expoziţia Americană la
Bucureşti şi şi-au expus americanii aparatul lor
de zbor. Diferenţa între al meu şi
al lor era de culoare: al lor
era
gri şi al nostru - negru. Altminteri erau identice".
"Nu se poate, da' funcţionează"
Există
însă o invenţie pe care ar fi vrut s-o breveteze, dar n-a putut, pentru că nimeni nu i-a găsit explicaţia fizică.. "Am realizat odată un
dispozitiv care micşora masa unui
obiect. Folosea teoria impulsului care
se certa cu una dintre legile fizicii care spune că fiecărei acţiuni trebuie să-i corespundă o reacţiune
egală şi de sens contrar. Or, ăsta al meu n-avea
jet, n-avea elice, n-avea roţi,
n-avea interacţiune magnetică şi al
naibii se mişca. Bineînţeles, consuma, nu era perpetuum mobile. Şi atunci m-a luat ministrul Octavian
Groza, fiul lui Petru Groza, şi m-a dus la
Consiliul Naţional de Ştiinţă şi
Tehnologie. Şi acolo a venit un hectar de mărimi - profesori, academicieni, savanţi - şi prima expresie a fost <nu se poate>. La care Groza
zice <Nu se poate, da' merge. Cum dracu'
justificăm?> Doctor în fizică, Dan Vamanu,
care a fost şef de promoţie la Oxford , a studiat
dispozitivul şi mi-a zis
<Justine, să mă ia dracu' dacă am înţeles. Ăsta n-ar trebui să meargă. Da' bine că merge, c-om
găsi noi justificare matematică>. Nu s-a
găsit nici acum".
Circa 100 de vehicule neconvenţionale
Justin
Capră a realizat 72 de prototipuri de autoturisme cu consum infim (2 litri de benzină pentru un drum între Bucureşti şi Iaşi , cu viteza medie de
70km/h), 7 aparate de zbor neconvenţionale pe
care le-a testat
personal şi 15 motoare neconvenţionale. Din toate acestea, doar o invenţie - automobilul fără caroserie,
cu efect pelicular - şi-a găsit o oarecare
aplicare. Este
vorba despre un prototip care a rămas la stadiul de machetă pentru că Justin Capră n-a avut bani să-l construiască. "Un automobil cu caroseria
dintr-o perdea aeriană, care
creează şi o propulsie şi poate face,
eu ştiu, şi aer condiţionat în maşină.. Este vorba de un jet de aer evacuat din faţă şi aspirat în
spate, care îmbracă ocupanţii autovehiculului.
Am aruncat şi apă pe el, nu se
întâmplă nimic - nu plouă, nu ninge".
Iar aplicarea a fost mai mult decât modestă: un cetăţean din Bacău
a folosit invenţia lui Capră pentru
a realiza un acvariu care n-are un perete, dar ţine, totuşi, şi apa, şi peştii!
Întrebare frecventă: "De ce nu plecaţi?"
De ce
n-a plecat să se realizeze în ţări mai civilizate? "M-a întrebat asta un ziarist pe vremea lui
Ceauşescu. I-am zis <Eu să plec? Să plece ei (comuniştii,
n.n.). Păi ce, eu am stricat atmosfera în ţara
asta? Aici este o ţară formidabilă - nu se
poate da faliment pentru că tot
sistemul e falimentar. Şi pe urmă,
dacă mă duc cu o sticlă de coniac la ITB, iau un
tramvai.
În Germania nu poţi să faci treaba asta, cade guvernul>. După revoluţie au venit alţii să mă
întrebe <De ce nu plecaţi?>.. Păi ce, să
mănânc lebede la Viena? Şi pe
urmă, mi se pare mai interesant să faci
ceva într-o ţară în care toată lumea spune că
nu se poate face nimic. Am fost
invitat să rămân în Italia , America , Germania
, Canada .... Credeţi
că umblă pe undeva câinii cu
covrigi în coadă? Ne uităm la salariile din Occident. Păi cel mai bine plătit om pentru munca
depusă
e în
România..."
Acum,
Justin Capră are 75 de ani, dar nici vorba, nici mişcarea nu-i arată vârsta. El pune "tinereţea" pe seama familiei. "Tata a
murit la 90 de ani
pentru că l-a lovit o maşină când era pe bicicletă. Bunicii, mătuşile - la 102, 107, 110.... "Lucrează la al 73-lea prototip de autoturism şi
şi-ar dori ca cineva să-i continue
munca, să cerceteze şi să pună în
aplicare efectele pe care le-a descoperit..
Nu
este însă uşor să ajungi ucenicul lui Capră. "Un inginer, dacă nu are cultură, nu poate lega
fenomenele. De fapt nu cultură, ci un simţ al sintezei.
Kant zice <eu sunt propriul meu stăpân>.
Ei, cum dracu' poţi să fii
propriul tău stăpân într-o lume conjuncturală,
înlănţuită? Şi spune că morala poate fi în afara moralei creştine, ceea ce iar este o greşeală. Newton
zice <Ce este gravitaţia? Eu pot să
vă spun că este direct proporţională cu masa şi invers proporţională cu pătratul distanţei, e o formulă
matematică exactă, dar esenţa n-o ştie
nimeni>. Pentru că nu există
esenţe în materie. Noi, oamenii, ne deplasăm
asimptotic spre cunoaştere pe care nu o s-o întâlnim pentru că, curba asimptotă întâlneşte
verticala cunoaşterii undeva la infinit."
Am
avut naivitatea, mi-am închipuit că învăţând voi fi mai liber şi mai fericit...
Doamne, ce deziluzie am avut
atunci când mi-am dat seama că prin învăţătură ne mărim aria întrebărilor, ne mărim exponenţial aria de
necunoaştere. Şi, în fond, ce să cunoaştem, de vreme ce definiţiile nu ne apropie de esenţe, de vreme ce
adevăr egal subiectiv?
Academicul
ne îndepărtează de natură, acesta este diferenţial, centrifug, nu dă răspunsul la întrebări. Pretinsele sale răspunsuri nu rezolvă problema
cunoaşterii. Simt un gol sprijinindu-mă pe
adevărul ştiinţific
oficial.. Nu mai vreau clasicul în abordarea căilor de studiu. Vreau altceva! N-am întâlnit adevărul
absolut, n-am întâlnit decât raportabilităţi,
conjuncturi, relativitate.
Adevărul
în care cred este unul singur: adevărul Divin.
Spiritul,
în schimb, nu intră în crize, spiritualistul
nu disecă multidimensionalitatea Divină, o ia ca postulat, ştiinţa spirituală este de aceea
interferenţială, centripetă şi nu dă reacţii
secundare.
Există
totuşi o cale şi anume: evoluţie în plan spiritual, în plan creştin, pentru că iubirea, stima, toleranţa rezolvă toate problemele.
Să
zicem că fericirea este, la urma urmei, un fel de nesimţire, este un alt fel de a vedea lucrurile.
Eu, de exemplu, sunt fericit
atunci când sunt obosit fizic şi când
văd rezultatul muncii mele.
Sunt
un hobist, un tip dificil, o dualitate psihică, sunt ăla care vede alfel. Pentru acest motiv am fost
persiflat, invectivat şi chiar agresat fizic, şi
de ce?
Pentru
că merg pe alt drum, nu pe cel obişnuit. Deranjez nişte somnolenţe, nişte tipare. Lumea nu are nevoie de
oameni care nu cred în definiţii, care nu cred în
academii şi nici în premianţi oficiali.
Când
ţin o conferinţă sau un curs văd discipolii mei plecând mai îngânduraţi. Am acest defect, această
particularitate, pun lumea pe gânduri. Mulţumesc
lui Dumnezeu că am ajuns la vârsta
la care îmi dau seama că nu
trebuie să critic, înţeleg faptul că există o programare din afara noastră, în alt raport spaţiu -
timp. (Care spaţiu, care timp? alte
relativităţi?)
Nu-mi
permit să critic istoria, de vreme ce aceasta este conjuncturală. Mai întâi că nu cunosc noţiunea de
bine şi de rău. Dar nici nu îl înţeleg pe
filosoful Kant atunci când afirmă
că dânsul îşi este propriul lui
stăpân! Cum poate un om fi stăpân pe el într-o lume înlănţuită?
Prefer
înţelepciunea vârstei, observ că geneticul poate fi optimizat, cromozomii având permeabilitate
spirituală..
Eu nu
sunt în măsură să ofer soluţii, nu mă pricep, soluţii vă poate da natura, în măsura înţelegerii noastre. Eu nu cred în politicieni,
vorbăreţi, colesterolizaţi, cu ţinută opulentă
şi ostentativă.
Nu mai
cred în imagini, nu cred în virtual. Eu cred în pădure, în apă, în aer, în filosofia ţăranului bătrân, pardon, nu în ţăranul de lângă metropolă.
Cred
în adevărul Divin, în legătura Divinului cu omul prin intermediul monarhului şi al sacerdotului.
Nici pe filosoful Platon nu-l înţeleg atunci
când şi-a declarat repubica ce-i
poartă numele, de vreme ce l-a şcolit
pe Aristotel în spirit monarhic. Cred într-un reprezentant de tip confucian, într-o verticalitate,
într-un caracter.