BISERICA DOMNEASCĂ A BASARABILOR

MISTERIOSUL MORMÂNT NR. 10

Biserica domnească din Curtea de Argeș

În timp ce autocarele cu turişti se varsă la Mănăstirea lui Manole, mânate de ghizi grăbiţi, iar lumea n-are timp să se închine pentru că fotografiază, o minune rămâne ascunsă, în singurătate: este Biserica Domnească a Basarabilor. Rarii trecători care au inspiraţia să-i treacă pragul devin fascinaţi: sub cupola întunecoasă, aureolele sfinţilor licăresc palid, a reproş. Sunt fresce de secol XIV, care l-ar face invidios şi pe Giotto. Cu economie de mijloace, câteodată cu numai două culori (un albastru translucid şi un bej saturat, sticlos), meşterii au înfăţişat cetele îngereşti, iar feţele apostolilor au fost migălos construite. Ici, o vezi pe Maica Domnului într-o ipostază aproape laică, ținându-și cu greu pântecul umflat, sub pulpanele hainei; colo, tâlharii din dreapta şi stânga lui Hristos îşi poartă crucile parcă dansând, dezvăluind o uluitoare anatomie. Pe peretele de nord-est, un misterios graffiti anunţă şi datează moartea marelui Basarab Voievod.

Pilda bogatului care şi-a făcut casă 

Nu se ştie cu exactitate cine a ridicat acest lăcaş şi nici în ce an a făcut-o. Pisania de deasupra uşii de intrare a fost distrusă acum 200 de ani. Oricum, biserica se află în spaţiul Curţii Domneşti a Basarabilor, iar construcţia ei se pare că s-a întins pe zeci de ani, în perioada legendară a fondării Ţării Româneşti, de la sfârșitul secolului al XIII-lea şi până la jumătatea secolului al XIV-lea. E o vreme a misterului. Unele tradiţii vorbesc despre descălecarea lui Negru Vodă, pe la 1215, un voievod din Făgăraş care a trecut munţii la Câmpulung, probabil în urma atacurilor cavalerilor teutoni, implantaţi în Ţara Bârsei la 1211 de regele ungar, Andrei al II-lea. De la Câmpulung, el va străbate dealurile şi va fonda capitala, Curtea de Argeş. De aici, legenda îşi dă frâu liber: Negru Vodă avea un cal înaripat, cu care îi bătea pe tătari, ridica stăvilare pe Dâmbovița ca să inunde valea în calea duşmanilor, răpea la hotarul Moldovei femei venite la târg (o nouă răpire a Sabinelor...), ridica fortăreţe în locuri inaccesibile (precum cea de la Cetăţeni) şi câte şi mai câte. Ce reţin istoricii din legende? Că este posibil să fi existat mai mulţi domni ai locului, poate şefi cumani, poate voivozi veniţi peste munţi, care, pe fondul atacurilor tătarilor, ce au slăbit până la anihilare puterea Regatului Ungar, au unit mai multe căpetenii din văile de sub munte, constituind o structură politică feudală, numită Ţara Românească.

Oricum, istoria „oficială” începe după 1310, când boierii ţării îl aleg domn pe Basarab I, fiul lui Negru Vodă. De aici avem documente: „Cronica pictată de la Viena” povesteşte lupta lui Basarab I cu regele ungar Carol Robert de Anjou, la încă neidentificata Posadă. După victoria valahilor, cu prada de război şi din comerţ, Curtea de Argeş înfloreşte. Suntem pe la 1330. Dinastia Basarabilor se întăreşte – întâiul născut al Domnului, Nicolae Alexandru , va ajunge să trateze cu noul rege al Ungariei, Ludovic, o vasalitate convenabilă. E şi timpul ridicării Bisericii Domneşti. Lui Nicolae Alexandru îi va urma la tron fiul său, Vlaicu, al treilea Basarab, apoi dinastia va continua cu Radu I (zis cel Negru, în timpul căruia se va termina zugrăveala Bisericii domneşti), care a fost tatăl lui Mircea cel Bătrân. Apoi istoria se învaţă la şcoală.

Anii au trecut, nemiloşi peste Biserica Domnească. Multe au văzut bătrânele ziduri. Incendii, cutremure, inundaţii. Ba chiar restauratori nepricepuţi. Pe la 1827, noii „ctitori” scot pardoseala de cărămidă, considerată prea modestă, strivesc pietrele mormintelor voievodale din sfântul lăcaş, jefuiesc tot ce le cade în mână, compromit zugrăveala.

Lespedea misteriosului mormânt nr. 10 

Abia la începutul secolului XX, „Comisiunea Monumentelor Istorice” desemnează o echipă de savanţi, printre care şi marele Nicolae Iorga, care să cerceteze ce se mai poate salva. Sunt înlăturate rândurile de cărămidă şi... surpriză! Apar 14 morminte, dintre care unul, mormântul nr. 10, este găsit intact! Lespedea care-l acoperă nu poartă însă nici o inscripţie, ci doar un desen straniu – un Arbore al vieţii încununat de o stea cu 12 colţuri, formată din tot atâtea triunghiuri echilaterale. În mijlocul stelei, alt simbol solar. Racla de piatră mai are săpată, la picioarele mortului, o cruce templieră şi la cap o Stea a lui David!

Cavalerul cu lebădă 

Arheologii abia îşi ţin răsuflarea. Lespedea este trasă la o parte şi, din negrul mormânt, apare vedenia unui nobil cavaler. Pe cap poartă o diademă de mărgăritare, strânsă cu un lanţ de aur peste părul lung. O tunică din mătase purpurie, veneţiană, împodobită cu zvastici, îi acoperă pieptul. Treizeci de nasturi de aur încheiau haina, strânsă la mâneci, la piept şi la gât cu mărgăritare. Un guler de dantelă, lucrată în mătase şi aur, amintea de moda galantă a Apusului. Cavalerul era încins cu o centură brodată cu metal preţios, care se strângea cu o uluitoare pafta de aur, înfățișând un castel cu patru turnuri. În faţă, pe smalţ albastru, o lebădă de argint cu cap de femeie strălucea enigmatic. Inele dăltuite cu litere latine se vedeau pe oasele descărnate ale mâinilor. Apoi, deodată, în contact cu aerul, ţesăturile minunate s-au pulverizat, rămânând, ici-colo, câteva petice! Disperat, marele Iorga a căzut atunci în genunchi şi s-a rugat de iertare. Dar ireparabilul se produsese.

Paftaua centurii, în formă de castel, cu misterioasa lebădă cu cap de femeie 

După ce au făcut fotografii, arheologii au adunat relicvele şi au plecat la Bucureşti. Nu vă luaţi după plăcuţa de plastic, anunțând lapidar că acolo a fost înhumat Vladislav Vlaicu... În lipsa unor teste ADN şi a cercetării amănunţite a relicvelor, nici până astăzi nu se ştie sigur al cui este acest mormânt. Unii au crezut că măreţul Cavaler cu lebădă ar fi Radu Negru… Se ştie însă cu siguranţă că Iorga i-ar fi zis Reginei Maria, care făcuse o pasiune pentru inelele Cavalerului: „Majestate, lăsaţi-le! Sunt ale Dinastiei Basarab, nu ale Casei Hohenzollern - Sigmaringen”. Acestor inele o să le rezerv un articol separat, în viitorul apropiat.

Radu Negru? Sau mormântul este mai vechi? În lipsa datării cu C14, istoricii se mulţumesc cu speculaţii. Există însă şi alte chei cu care poţi să deschizi uşa misterului. Analizând simbolurile înscrise pe obiectele din mormânt, anumiţi autori au făcut, de-a lungul ultimilor 80 de ani, afirmaţii uluitoare. Iată câteva dintre ele, aparținând scriitorului Vasile Lovinescu.

Floarea vieţii pe lespedea mormântului 

În „Dacia hyperboreană”, Lovinescu propune următoarea teorie, în consonanţă cu scrierile lui B.P. Hașdeu, Ovid Densuşianu şi René Guénon: Întemeierea Țărilor Române a fost făcută de iniţiaţi în vechile mistere, moştenite de la daci, care şi ei le-au căpătat anterior. Până la anul 1300, când intră în istorie, Basarabii sunt o castă, nu o familie – casta sacerdotală a dacilor, „purtătorii de căciuli”, cum îi numea scriitorul antic Iordanes, supravieţuind 1000 de ani după retragerea aureliană, în Oltenia de sub munte şi în Haţeg. Cavalerul cu lebădă este, la rândul lui, un iniţiat, emanând dintr-un centru hyperborean polar, întrucât pe sarcofag se află dăltuit Arborele vieţii, „Y”-ul sacru al lui Ianus, iar paftaua aminteşte că, în urmă cu 4000 de ani, Polul Ceresc era în Constelaţia lebedei sau a dragonului. Mulţi domni ai noştri, până la Mihai Viteazul, au fost conştienţi de descendenţa lor, adăugându-și în faţa numelui particula „IO”, care înseamnă „Ianus” sau Ion Sânt Ion – „REGELE DACILOR”, o funcţie, aşa cum noi purtăm în faţa numelui titluri ca „ing.”, „prof.” sau „dr.”. Iar Negru-Vodă (sau Radu-Negru) este tot o funcţie, existând mai mulţi domni care au purtat acest nume. Ţările Române (Moldova, Transilvania şi Ţara Românească) intră în istorie prin aceşti agenţi (Iancu Corvin, Dragoş şi Negru-Vodă) sub semnul Negrului, sub semnul lui Saturn.