Transcript Ionel Haiduc
Partea I
Consideram ca ar fi trei conditii care ar trebui indeplinite.
Intai, exploatarea sa nu se faca la suprafata, cum este proiectat, ci in galerii. Exploatarea la suprafata pericliteaza mediul, pericliteaza peisajul, pericliteaza zonele arheologice, pericliteaza comunitatea care, in mare masura, urmeaza sa fie afectata si distrusa chiar, or o exploatare in galerii, asa cum se practica si s-a practicat mineritul in Romania si in alte tari, se face in subteran si nu se vede ce se intampla, nu afecteaza.
A doua conditie s-ar referi la aspectele financiare. In momentul de fata, se prevede o anumita redeventa, deci o parte din suma, sau un procent al investitiei, al venitului, care este foarte mic, conform prevederilor actuale sa revina statului roman. Or se uita urmatorul lucru: aurul , ca si orice alta resursa minerala, este proprietatea statului, proprietatea statului roman. In practica internationala, mai ales la petrol, dar si la minerale – aur, nichel, metale rare, metale obisnuite – se foloseste asa-numita metoda a impartirii productiei, acordul de impartire a productiei. Asta ar insemna ca din aurul extras, in cazul de fata, investitorul, cel care exploateaza resursa, primeste o parte din productie, care sa acopere cheltuielile de investitie, cheltuielile de operare si un profit rezonabil, iar restul productiei apartine proprietarului de fapt, statului. In cazul unor tari, aceasta impartire a productiei inseamna pana la 80% din productie revenind statului proprietar. Deci, in cazul aurului, ar insemna ca din aurul extras, partea care ar reveni statului roman sa intre direct in vistieria nationala, la Banca Nationala. Banca si statul roman nu trebuie sa cumpere acest aur, ii apartine, iar din aurul pe care il poseda, plateste celui care il exploateaza.
A treia conditie se refera la tehnologie. A starnit multa discutie si multe emotii tehnologia bazata pe folosirea cianurilor. E adevarat, in mineritul mondial al aurului, cea mai mare parte a exploatarilor din diverse tari folosesc cianura. Cianura poate fi controlata, dar exista si alte tehnologii. Ea se foloseste pentru ca este cea mai ieftina, cea mai profitabila si atunci sigur, orice firma incearca sa lucreze cu profitul maxim si cu cheltuiala minima. Dar exista si alte tehnologii, iar in ultimul timp a aparut o informatie pe internet, eu nu vreau sa fac reclama unei firme, dar exista o firma americana care sustine ca are o tehnologie noua, environment friendly, adica prietenoasa mediului, care nu foloseste cianura, nu foloseste reactivi toxici, este la fel de eficienta ca si cianura, din punctul de vedere al tehnologiei, adica al gradului de extractie, la fel de eficienta din punct de vedere economic si care ar trebui, cred, studiata inainte de a se lua o decizie finala.
Mai exista si alte motive de ingrijorare. Din punct de vede social, din punctul de vede al locurilor de munca. Nimeni nu raspunde la urmatoarea intrebare: daca in perioada de constructie sunt 2000 de locuri de munca, in perioada de operare, dupa doi ani, raman doar 500 de locuri de munca, ce se intampla cu cele 1500 de locuri de munca, locuri care dispar dupa perioada de doi ani? O a doua intrebare, din punct de vedere social: cate locuri de munca, in perioada de exploatare si in perioada de constructie pot fi ocupate cu persoane din zona, localnici si cati specialisti sau tehnicieni, sau muncitori calificati trebuie adusi din afara? Tehnologia miniera se opreste la poarta unei fabrici unde are loc apoi extractia, in cazul de fata, propusa cu cianura, dar extractia aceasta este un procedeu chimic, e vorba de o industrie chimica, extragerea, tratarea minereului cu cianura, or aici e nevoie de chimisti, e nevoie de tehnicieni calificati in acest domeniu si nu cred ca toate locurile de munca pot fi acoperite cu localnici. Noi nu consideram ca este un proiect de dezvoltare durabila. Dupa saptesprezece ani, zona ramane fara resurse, fara locuri de munca si care este perspectiva in urma incheierii intregii operatiuni? Mai este inca ceva: nu cred ca trebuie sa epuizam total rezervele acestea de aur de la Rosia Montana si in general din Muntii Apuseni. Suntem datori sa lasamsi generatiilor viitoare, pentru ca rezervele bogatiei naturale nu sunt o mostenire a trecutului, ci un imprumut de la generatiile viitoare. Daca de 2000 de ani s-a scos aur in Muntii Apuseni putin cate putin, si n-a fost chiar putin, ar trebui ca si generatiile viitoare sa se poata bucura de o parte din aceasta rezerva si avere nationala.
